… atunci o sa ma duc singura.”

Asta le-am spus in gand tuturor colegilor aseara. Zis si facut. Am mers azi mai mult decat as fi mers in cateva luni. Am mers… si am mers… si am mers.

Si m-am uitat, si am vazut. Si a fost frumos. Faptul ca pe drum am cumparat tot ce mi-a sarit in ochi a ajutat, de asemenea. Bine, nu pe drum; prin magazine. Am fost in mall [da, tot cel din Vitan], apoi in Unirea, apoi pe Mosilor, then usurel catre casa.

Si cum ziceam, am vazut tot felul de lucruri. Am vazut o femeie, de exemplu; serios. Filma cu echipa de la Povestiri de noapte in magazinul in care eu probam haine. Pe moment am crezut ca echipa face un reportaj despre magazinul respectiv si m-am gandit “Frate, dar un model caruia sa nu-i fi expirat termenul de garantie nu gaseau?”.

Era ceva gresit la tipesa aia care se fataia in lenjerie intima prin magazin la pranz, dar pe mine nu ma interesa; eram la cumparaturi. Seara, la masa, am vazut emisiunea. Femeia era un transsexual. Si acum voi stiti de ce era interesant ca am vazut o femeie intr-un magazin.

Apoi m-am plimbat pe langa o vitrina. Era un magazin de pantofi; magazin care, de altfel, se respecta. In vitrina erau cizme si sandale mai ceva ca-n filmele zise pentru adulti. Hey, si femeile respectabile au nevoi, ok? Fie ele putin ciudate. Mana sus cine vrea sa-si vada prietena cocotata pe niste specimene ca astea:¹

Pacat ca n-aveau si d-astea:

Aistea ultimele chiar ma baga-n boala la modul cel mai neplacut. Really now, am vazut multe incaltari sexy si nu aratau asa de… ugh, ma deruteaza. In fine, vorba ‘ceea: Nu poti sa faci treaba mare in gusturile omului.

Pe urma a trecut ceva vreme pana am mai constientizat ce era in jur. Eram pe drum spre Unirea. Credeam ca nu mai ajung. Am trecut pe langa Tribunalul Bucuresti, si nici urma de Cioaca; am fost total dezamagita. Am vazut si Biblioteca Nationala si, ca tot omul normal [banuiesc], m-am intrebat care o fi rostul ruinei aleia. Probabil e ca unul din maruntisurile acelea pe care le tii pe raft in camera de zi; nu iti folosesc la nimic, dar ai de pe ce sa stergi praful din cand in cand.

Am mai vazut si foarte multe banci, si nu genul pe care te asezi. Alea cu imprumuturi si credite si credite imprumutate. Incep sa cred ca Bucurestiul se rezuma la banci. Banu’ face lumea sa se invarta? Poate de-aia e lumea asa de ametita.

Am plecat din Unirea putin mai saraca, dar cu un inel pe care il cautam de vreo cateva luni bune. Am plecat de acolo si cu dezamagirea ca toata ziua nu vazusem si eu macar un mascul dragut. Nu frumos; dragut. Si, deoarece undeva sus cineva ma iubeste si iubeste sa-si bata joc de mine, am vazut unul.

Era frumusel, imbracat bine, nu aveai impresia ca joaca in echipa adversa, nu avea fata de idiot. Ba mai mult de atat, nu se uratea pe masura ce venea mai aproape. Dar avea un defect: era cu ochii pironiti in mobil. Probabil ii trimitea mesaje prietenei lui blonde cu ochi albastri si picioare infinite; muie mosule.

Am luat si o masina pentru doua statii, de la Universitate la Mosilor. Mai bine mergeam pe jos, dar deh, asa sunt bucurestenii. Nu se invata dom’le minte; oricate drumuri tragicomice ar indura cu transportul in comun de suprafata, tot nu se invata sa mearga pe jos.

Apoi param-pam, am mai cumparat ceva accesorii inutile si un elastic de par. Mi-era dor de mine cu coditza; acum sa vedem cate doua zile rezista in coama mea impresionanta. Doi lei dai, de doi lei iei, nu?

M-am uitat intr-o parte si am inceput sa zambesc, aparent fara noima. Cand eram mica, veneam intotdeauna cu bunica la Nufarul pe Mosilor. Mergeam cu 34 pana la Obor si cu 21 pana la Nufarul. Ah! Si era magazinul ala de jucarii pe-acolo, unde aveau un set imens cu un trenulet si un deal mare sisisi… eu muream dupa el. Ei, da, aveam gusturi putin ciudate pentru o fata, dar eram simpatica.

Am luat-o spre casa, si pe o bucata de trotuar mai stramta era sa o calc pe cap pe nimeni alta decat doamna profesoara de istorie din scoala generala. A fost ciudat; nu am mai vazut-o de 3 sau 4 ani. Nici pe ceilalti profesori. De cand am iesit noi din scoala, s-a transformat intr-o institutie de maxima securitate si n-a mai pus piciorul nici dracu’ pe-acolo. In afara de elevi si angajati, eventual.

M-am gandit ca o sa-i vad la intalnirea de 10 ani. Asa scria pe bucatica aia de hartie colorata pe care am primit-o pe la sfarsitul scolii: “Ne vedem la intalnirea de 10 ani”. Daaaa, eu si colegii mei preferati. Da, o sa ne vedem la 10 ani si o sa muriti toate de ciuda cand o sa ma vedeti asa frumoasa si implinita, la bratul concubinului meu perfect si inteligent, Adonis. Ori asta, ori n-o sa ma vedeti deloc. Ceea ce, din punctul vostru de vedere, cam tot aia va fi. Trist, nu?

Inca un pic si paseam pe prag, cand m-am intalnit cu o fosta colega, tot din generala, cu care am depanat experiente din clasa a 12-a. “Hai ca mai vorbim, poate ne vedem, ceva!” Ba, din partea mea, sa tot fie, dar cine ma stie, ma cunoaste: n-am fost niciodata optimista, in genere.

---

¹A mai vazut careva filmuletul “o proasta care se crede vedeta porno”?