“Daca tu nu iesi cu mine…

… atunci o sa ma duc singura.”

Asta le-am spus in gand tuturor colegilor aseara. Zis si facut. Am mers azi mai mult decat as fi mers in cateva luni. Am mers… si am mers… si am mers.

Si m-am uitat, si am vazut. Si a fost frumos. Faptul ca pe drum am cumparat tot ce mi-a sarit in ochi a ajutat, de asemenea. Bine, nu pe drum; prin magazine. Am fost in mall [da, tot cel din Vitan], apoi in Unirea, apoi pe Mosilor, then usurel catre casa.

Si cum ziceam, am vazut tot felul de lucruri. Am vazut o femeie, de exemplu; serios. Filma cu echipa de la Povestiri de noapte in magazinul in care eu probam haine. Pe moment am crezut ca echipa face un reportaj despre magazinul respectiv si m-am gandit “Frate, dar un model caruia sa nu-i fi expirat termenul de garantie nu gaseau?”.

Era ceva gresit la tipesa aia care se fataia in lenjerie intima prin magazin la pranz, dar pe mine nu ma interesa; eram la cumparaturi. Seara, la masa, am vazut emisiunea. Femeia era un transsexual. Si acum voi stiti de ce era interesant ca am vazut o femeie intr-un magazin.

Apoi m-am plimbat pe langa o vitrina. Era un magazin de pantofi; magazin care, de altfel, se respecta. In vitrina erau cizme si sandale mai ceva ca-n filmele zise pentru adulti. Hey, si femeile respectabile au nevoi, ok? Fie ele putin ciudate. Mana sus cine vrea sa-si vada prietena cocotata pe niste specimene ca astea:¹

Pacat ca n-aveau si d-astea:

Aistea ultimele chiar ma baga-n boala la modul cel mai neplacut. Really now, am vazut multe incaltari sexy si nu aratau asa de… ugh, ma deruteaza. In fine, vorba ‘ceea: Nu poti sa faci treaba mare in gusturile omului.

Pe urma a trecut ceva vreme pana am mai constientizat ce era in jur. Eram pe drum spre Unirea. Credeam ca nu mai ajung. Am trecut pe langa Tribunalul Bucuresti, si nici urma de Cioaca; am fost total dezamagita. Am vazut si Biblioteca Nationala si, ca tot omul normal [banuiesc], m-am intrebat care o fi rostul ruinei aleia. Probabil e ca unul din maruntisurile acelea pe care le tii pe raft in camera de zi; nu iti folosesc la nimic, dar ai de pe ce sa stergi praful din cand in cand.

Am mai vazut si foarte multe banci, si nu genul pe care te asezi. Alea cu imprumuturi si credite si credite imprumutate. Incep sa cred ca Bucurestiul se rezuma la banci. Banu’ face lumea sa se invarta? Poate de-aia e lumea asa de ametita.

Am plecat din Unirea putin mai saraca, dar cu un inel pe care il cautam de vreo cateva luni bune. Am plecat de acolo si cu dezamagirea ca toata ziua nu vazusem si eu macar un mascul dragut. Nu frumos; dragut. Si, deoarece undeva sus cineva ma iubeste si iubeste sa-si bata joc de mine, am vazut unul.

Era frumusel, imbracat bine, nu aveai impresia ca joaca in echipa adversa, nu avea fata de idiot. Ba mai mult de atat, nu se uratea pe masura ce venea mai aproape. Dar avea un defect: era cu ochii pironiti in mobil. Probabil ii trimitea mesaje prietenei lui blonde cu ochi albastri si picioare infinite; muie mosule.

Am luat si o masina pentru doua statii, de la Universitate la Mosilor. Mai bine mergeam pe jos, dar deh, asa sunt bucurestenii. Nu se invata dom’le minte; oricate drumuri tragicomice ar indura cu transportul in comun de suprafata, tot nu se invata sa mearga pe jos.

Apoi param-pam, am mai cumparat ceva accesorii inutile si un elastic de par. Mi-era dor de mine cu coditza; acum sa vedem cate doua zile rezista in coama mea impresionanta. Doi lei dai, de doi lei iei, nu?

M-am uitat intr-o parte si am inceput sa zambesc, aparent fara noima. Cand eram mica, veneam intotdeauna cu bunica la Nufarul pe Mosilor. Mergeam cu 34 pana la Obor si cu 21 pana la Nufarul. Ah! Si era magazinul ala de jucarii pe-acolo, unde aveau un set imens cu un trenulet si un deal mare sisisi… eu muream dupa el. Ei, da, aveam gusturi putin ciudate pentru o fata, dar eram simpatica.

Am luat-o spre casa, si pe o bucata de trotuar mai stramta era sa o calc pe cap pe nimeni alta decat doamna profesoara de istorie din scoala generala. A fost ciudat; nu am mai vazut-o de 3 sau 4 ani. Nici pe ceilalti profesori. De cand am iesit noi din scoala, s-a transformat intr-o institutie de maxima securitate si n-a mai pus piciorul nici dracu’ pe-acolo. In afara de elevi si angajati, eventual.

M-am gandit ca o sa-i vad la intalnirea de 10 ani. Asa scria pe bucatica aia de hartie colorata pe care am primit-o pe la sfarsitul scolii: “Ne vedem la intalnirea de 10 ani”. Daaaa, eu si colegii mei preferati. Da, o sa ne vedem la 10 ani si o sa muriti toate de ciuda cand o sa ma vedeti asa frumoasa si implinita, la bratul concubinului meu perfect si inteligent, Adonis. Ori asta, ori n-o sa ma vedeti deloc. Ceea ce, din punctul vostru de vedere, cam tot aia va fi. Trist, nu?

Inca un pic si paseam pe prag, cand m-am intalnit cu o fosta colega, tot din generala, cu care am depanat experiente din clasa a 12-a. “Hai ca mai vorbim, poate ne vedem, ceva!” Ba, din partea mea, sa tot fie, dar cine ma stie, ma cunoaste: n-am fost niciodata optimista, in genere.

---

¹A mai vazut careva filmuletul “o proasta care se crede vedeta porno”?

Fast food?

Ieri am fost in oras. Ei, vorba vine… am fost in mall; ala anticu’ din Vitan. M-a scos frati-miu la shopping, iar eu ca sa-l rasplatesc l-am tinut nemancat vreo jumatate de ora, timp in care am probat diverse bucati de imbracaminte; ntz, femelele astea.

Observand ca omul incepe un proces de auto-digestie m-am grabit [atat cat se poate, prietenii stiu de ce] si intr-un relativ epopeic final, am ajuns la etajul popular-numit “cu mancare”. Nu cautam vreo friptura si nici salata, dar, ca doi veritabili tineri ai speciei umane moderne, ne-am indreptat gandurile spre niste oarece [zis] fast-food.

Ceea ce imi lipseste cu desavarsire in momentul asta este o poza descriptiva a atmosferei in care ne aflam, dar voi incerca sa compensez folosindu-mi super-puterile de persoana care redacteaza texte. Imaginati-va un cadru salbatic. Sau aproape salbatic; o zona de mese si scaune, toate ocupate. O multime de hiene cu priviri tulburi si saliva atarnand din coltul gurii se invart in jurul zonei respective, pandind eliberarea vreunei mese. Bine, poate exagerez, dar era destul de urat acolo.

Noi am avut noroc si am prins repede locuri [tzeapa fraierilor care s-au mai invartit un sfert de ora degeaba!]. Din pacate, 80% din persoanele care cumparau ceva de mancare pe acel etaj erau toate la coada la pseudo-restaurantul de unde voiam si noi sa mancam. Ca sa o tinem pe-a noastra analogie cu regnul animal, erau cam ca un grup mare de ierbivore din savana, inghesuindu-se sa bea dintr-o baltoaca in timpul sezonului uscat. Bineinteles, personajele care serveau se miscau cu viteza melcului turbat, cel putin din cate mi-am dat eu seama uitandu-ma de la masa.

Pot sa spun cu inima impacata ca asteptandu-mi portia de gaina prajita am dat 3 mesaje-text si am avut timp sa o sun de 10 ori pe mama si sa-i explic cu de-a amanuntul ce mi-am cumparat, de unde si de ce. Bai, macar nu am stat eu la coada dupa mancare, dar a trebuit sa explic la 4 persoane ca scaunul din fata mea chiar este ocupat si la inca vreo 3 ca nu pot sta langa mine la masa. Colac peste pupaza, azi mi-a fost cam rau si va las pe voi sa ghiciti care a fost cauza.

Concluzie? Well, intr-un sens larg, as putea spune ca avem nevoie de o reducere drastica a populatiei pentru a mentine integritatea conceptului de fast-food. Sau avem nevoie de mai multe etaje de asa-zise restaurante fast-food? Si mai multe scaune? Sau poate de o combinatie intre aceste variante.

Daca va mai intereseaza si sensul restrans, o sa aflati ca vreau sa iau o pauza de la mancarea pe care nu o gateste mama in weekend sau eu in momentele de inspiratie culinara totala. Nu, nu am idee de ce ar trebui sa stiti asta.